Fond locativ

Repartizare locuințe de serviciu

Descriere

Locuințe de serviciu sunt destinate angajaților din administrația publică locală, din instituții și servicii subordonate, precum și din companiile municipale. Acestea au rolul de a susține personalul debutant și de a încuraja atragerea și menținerea specialiștilor în structurile publice locale, inclusiv prin facilitarea relocării celor care vin să lucreze în Timișoara de la distanță.

Repartizarea se face pe bază de punctaj, în funcție de condițiile de locuire actuale, componența familială, veniturile solicitantului, poziția profesională ocupată și vârsta. Sunt prioritizați angajații tineri, cei în posturi de execuție sau debutanți, precum și persoanele relocate în interes de serviciu.

Solicitările angajaților care dețin deja o locuință în Zona Metropolitană Timișoara sunt excluse de la repartizare. 

Locuințele se acordă cu titlu de folosință pe durata ocupării funcției sau a contractului de muncă și nu pot fi dobândite în proprietate. 

Pentru accesarea de locuințe sociale și/sau locuințe de necesitateAsistență socială

Documente necesare

  1. 1
  2. 2
    Actul de identitate(Copie)

    Actul (actele) de identitate al solicitantului şi al membrilor familiei sale (dacă este cazul)

  3. 3
    Certificatul de naștere(Copie)

    Actul (actele) de naștere al solicitantului și al membrilor familiei sale (dacă este cazul)

  4. 4
    Certificatul de căsătorie(Copie)

    Certificatul de căsătorie (dacă este cazul)

  5. 5
    Sentință de divorț(Copie)

    Sentință de divorț definitivă și irevocabilă (dacă este cazul)

  6. 6
    Certificatul de încadrare în grad de handicap(Copie)

    Certificatul de încadrare în grad de handicap, decizie încadrare în grad de invaliditate (dacă este cazul)

  7. 7
    Contractul de vânzare-cumpărare sau Contractul de închiriere/comodat(Copie)
    • Contractul de vânzare-cumpărare pentru locuința unde solicitantul este tolerat în spațiu sau adeverință de la Asociația de proprietari din care să rezulte numărul persoanelor care au figurat la calcularea cheltuielilor comune pentru întreg anul anterior depunerii cererii. În cazul în care în imobil nu este constituită Asociație de proprietari/locatari, dovada se face cu declarație pe propria răspundere a solicitantului
    • Contractul de închiriere/comodat pentru chiriașii care locuiesc în spații din fondul locativ privat
  8. 8
    Acte de studii

    Acte de studii (se va prezenta diploma după ultima formă de învățământ absolvită). Pentru copii minori – se vor depune și actele doveditoare ce demonstrează că frecventează o unitate din învățământul preuniversitar/școlar/preșcolar, după caz

  9. 9
    Acte doveditoare privind veniturile

    Acte doveditoare privind veniturile realizate pe ultimele 12 luni pentru fiecare membru de familie major

  10. 10
    Declarație pe proprie răspundere privind situația locativă și patrimonială

    Declarație pe propria răspundere ale solicitantului, ale soției/soțului și ale celorlaltor membri majori din familia acestuia (dacă este cazul), cunoscând dispozițiile art. 326 Cod Penal cu privire la infracțiunea de fals în declarații, cu următorul conținut:

    • nu deține o locuință în Timișoara sau Zona Metropolitană
  11. 11
    Adeverință de la locul de muncă/Alte acte

    Adeverință de la locul de muncă de unde rezultă tipul contractului: perioada determinată sau nedeterminată, funcția pe care o ocupă. Alte acte în funcție de situația descrisă în cerere

  12. 12
    Scrisoare de recomandare din partea superiorului ierarhic al solicitantului
  13. 13
    Adeverință – dacă este cazul

    Adeverință din care să reiese că au fost instituționalizați într-o instituție de ocrotire a minorilor (pentru cei care se încadrează în această categorie)

  14. 14
    Alte acte relevante pentru Comisia de Analiză dosare

    De exemplu: Diploma pentru copii ce au înregistrat performanțe (locul I, II sau III) la olimpiadele școlare naționale/internaționale sau campionatele sportive naționale/internaționale. Diploma pentru sportivii de performanță cu rezultate deosebite pe plan internațional (locul I, II sau III la jocurile olimpice, campionatele mondiale sau europene)

Este utilă această pagină?