Acord pentru desfășurarea exercițiilor comerciale pentru activitatea de întreținere și reparare autovehicule

Selecție caz

A fost schimbată funcțiunea inițială?
Spațiul este o construcție provizorie care nu necesită întabulare?
Împuternicit

Documente necesare

  1. 1
    Certificat Unic de Înregistrare emis de Oficiul Registrului Comerțului(Copie)
  2. 2
    Certificat constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerțului Timiș(Copie)

    în temeiul Legii nr. 265 din 22 iulie 2022 privind registrul comerţului şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative cu incidenţă asupra înregistrării în registrul comerţului

  3. 3
    Extras carte funciară(Original)

    al spațiului supus autorizării, având intabulată funcțiunea de întreținere sau reparare autovehicule și acte doveditoare în cazul schimbării funcțiunii față de funcțiunea inițială (unde este cazul).

    Nu mai vechi de 30 de zile.

  4. 4
    Contract de închiriere/subînchiriere/concesiune sau comodat(Copie)

    Încheiat cu proprietarul tabular al spațiului supus autorizării, dacă este cazul, (titlu asupra imobilului)

  5. 5
    Contract încheiat cu societatea de salubrizare(Copie)
  6. 6
    Contract încheiat cu operatorul de rețea apă-canal și al stației de epurare(Copie)
  7. 7
    Planul punctului de lucru(Copie)

    întocmit de către un proiectant autorizat  din care sa reiasă suprafața tuturor spațiilor care alcătuiesc unitatea supusă autorizării și  în mod obligatoriu poziția unității (subsol/parter sau etaj).

  8. 8
    Autorizaţia privind securitatea la incendiu

    pentru categoriile de construcţii şi amenajări pentru care sunt incidente prevederile Legii nr. 307/2006 republicată, HG nr. 571/ 10.08.2016, actualizată. 

    Se vor prezenta (ca anexa la Autorizatia ISU):

    • scenariul de securitate la incendiu
    • plansele vizate ISU
  9. 9
    Negație obligativitate autorizație securitate la incediu(Copie)

    Documentul justificativ (negație) prin care operatorul economic nu este obligat să obțină autorizația privind securitatea la incendiu

  10. 10
    Autorizație de mediu(Copie)

    cuprinse în anexa 1 la Ordinul nr. 1798/2007 al Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile, sau acte normative ce vor reglementa situaţia, în vigoare la data autorizării – pentru codurile CAEN 4520, 5221

  11. 11
    Dovada neîncadrării imobilului în restricțiile pentru reducerea riscului seismic(Copie)

    Declarație în original pe propria răspundere a proprietarului imobilului/asociației de proprietari/administratorului imobilului din care să rezulte că pentru imobilul în cauză nu a fost făcută expertiză tehnică privind încadrarea construcției în gradul de risc seismic și că a luat la cunoștință prevederile Legii nr. 212/2022 cu modificările și completările ulterioare, cu privire la obligațiile proprietarilor sau Raport expertiză tehnică privind încadrarea clădirii într-o clasă de risc seismic întocmit conform prevederilor legale. În situația în care există raport de expertiză și imobilul a fost încadrat în grad de risc seismic, întocmit conform prevederilor legale, acesta se va depune la dosar, cererea urmând a fi soluționată în raport de încadrarea în grad de risc seismic.

  12. 12
    Autorizație emisă de R.A.R. pentru service auto

Este utilă această pagină?